Arhiva | Social RSS for this section

In Ploiesti, ca la Disneyland. – 101 si 102, Tramvaiele Groazei

Hei, tramvai, hurui parc-ești tras de cai…
Hei, tramvai, asa zgomote de fier… parc-as fi in carusel.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilăria mea, îmi amintesc cu nostalgie cum pe drumul spre școală, cu tramvaiele 104 – până în centru – și 101 – până în spatele liceului Pedagogic (acum Jean Monnet), completam somnul de frumusețe cu vreo 30 de minute în care stăteam ascuns într-o geacă prea mare pentru un puști mic, firav și ochelarist. Adevărul este că a dormi în tramvai este ceva deosebit. Ai nevoie de o concentrare aparte. Nici Moș Ene nu te poate ajuta să pui geană pe Geoană decât pe durata opririlor în stații, fiindcă pe parcursul drumului ar fi și el aruncat din bară în bară, din pensionar în pensionară, din ocară în gargară. Zdruncinăturile pot zgudui gânduri, vise, nervi și borcanele de gogonele așezate cu grijă în plasele gospodinelor. Pe scurt, atunci când mergi cu tramvaiul în Ploiești (exact, folosesc timpul prezent, nu s-a schimbat nimic în ultimii 15 ani) te agiți mai rău ca Orangina și vibrezi pe scaunul acela incomod mai tare decât un ”dildău” cu bateriile Duracell încărcate.

Între timp, eu am crescut, tramvaiul 104 a fost trimis la fier vechi, dar șinele au rămas acolo. Pe lângă ele s-au format cratere din cauza cărora doamnele își rup tocurile, bețivii gâturile, iar șoferii mașinile. 101 a rămas în picioare sau, mă rog, pe fire. Și e chiar mișto! Avem nevoie de tramvai în Ploiesti. Este nepoluant, iarna îl bagă în funcțiune pe cel al copiilor, este și mai ieftin și mai apreciat de către călători.

Iarba intre liniile de tramvai din Oradea

Iarba intre liniile de tramvai din Oradea

[foto ursut.ro]

Totuși, calea de circulație trebuie musai modernizată! Produce atât de mult zgomot 
încât se sperie toate babele care îi urmăresc zilnic pe ăia la OTV prezicând câte cinci cutremure într-un interval de 48 de ore. Doar, doar, or nimeri unul până la urmă ca să ne sară practic din ecrane urlând că au avut dreptate. În afară (si in unele locuri si pe la noi), șinele sunt montate pe un covor de iarbă, pentru a atenua zgomotul, ceea ce nu ar fi o idee rea nici la noi, mai ales dacă plantăm de-aia de nu o fumează nimeni 🙂 Vorba cântecului, mai avem nevoie și de iarbă! Sub șine.

Împreună cu iPloiesti.ro am făcut un material video pentru a evidenția cât de mult se clatină și se zdruncină tramvaiul 102 în drumul lui de la Gara de Vest la Spitalul Județean.
Acest mijloc de transport în comun merită o reabilitare făcută ca la carte.

––––––––––––––––––––––––––––––––––
Vrem un LIKE de la tine pe pagina de facebook -> facebook.com/imierusine

Bucureștiul are Centrul Vechi. Ploieștiul are Centrul Dărâmat

Parcul din centru este ruinat, apa din fântână nu l-a luat…

Nu este Fontana di Trevi din Roma. Nu aruncăm în ea nici măcar monede de 50 de bani, d-apoi euro pentru care să ne punem dorințe deșarte, cum ar fi să câștigăm la loto sau să dăm peste Angelina Jolie în Balif. Fântâna nu oferă vreun spectacol nemaipomenit precum Burj Khalifa Fountain din Dubai, unde muzica, luminile și apa își împletesc undele pentru artă. La noi instalația electrică s-ar vinde două străzi mai încolo, iar piesa aleasă ar fi una de-a lui Connect-r. Să aibă românii spor la bălăceală în arteziana din ”down town”.

Și, totuși, a noastră are ceva special. Fântâna din fața ”Casei Albe” Ploiești, din acel parculeț împânzit ziua de trecători și cerșetori, iar seara de pensionari și îndrăgostiți, ne oferă șansa de a ne aminti de niște vremuri bune. Din această cauză am decis să scriem articolul, militând pentru ca zona care se ”confundă” cu buricul orașului să fie reamenajată și redată în condiții bune celor care încă mai își dau întâlnire ”la fântăna de la ceas, din centru”. Și asta până să înghețe apa din arteziană din cauza gerului sau a celor care ar putea transforma chiar toată România într-un patinoar cu minciunile lor. A politicienii, în speță.

Ce de întâlniri date pe mIRC… Ce de țepe! Ajungeai în fața fântânii să te întâlnești cu ”blondascumpix88” și te așteptau toți băieții din clasă pentru a râde de tine. Cred că de-aia a și inventat Zuckerberg  facebookul, cu toate posibilitățile lui. La câte fântâni au ăia prin America, vă dați seama câte țepe a putut să-și ia cu metoda preistorică de anturat online?!

imi este Rusine de cum arata aici CENTRUL PLOIESTIULUI

imi este Rusine de cum arata aici CENTRUL PLOIESTIULUI

Îmi amintesc că ieșeam seara la ceas, stăteam cu orele și era chiar plăcut. Piteam niște rom într-o sticlă de Cola (Adria, când nu luam alocația) și strângeam într-un pachet de țigări nouă ”fiole” furate de la părinți. Care avea mama medic se știa că va fuma cel mai mult din Kentul ala, teribil de lung și de tare. Stăteam nopțile la povești, fiind priviți cu drag de pensionarii de pe banca alăturată. Asta până se ducea juma de sticlă de ”molotov” și începeam să cântăm din După Blocuri sau să facem scheme cu bicicletele și rolele. Atunci o auzeam pe aia cu ”tinerii din ziua de azi”, iar Stela și Arșinel se mutau mai încolo să-și depene bârfele de scară și poveștile ceaușiste. Când arșița era gravă, mai băgam și o înghețată la cornet sau o vafă, atunci când vroiam să ne benoclăm la limbile fetelor. Totul ni se părea erotic în acel spațiu adolescentin.

Nu de puține ori am văzut mirese pozând acolo cu cei pe care în câțiva ani vor dori să-i înece în fântână. De revelion se deschideau sticle de șampanie, iar de Paște ne strângeam cu lumină pentru a sărbători momentul în care toate fetele aveau ouă în mână și vroiau să se joace cu ele 🙂 De la fântâna de la ceas se pleca spre chefuri, baluri, reuniri și cine romantice, și nu de puține ori, tot acolo,  am încheiat seri de neuitat cu o plimbare prin parc, să ne putem ascunde primul sărut în diafanul parcului perfect de slab luminat, parcă în acord cu rușinea copiilor de atunci.

Centrul Ploiestiului 2010

Centrul Ploiestiului 2010

M-am plimbat ieri prin parcul cu fântâna și ceasul copilăriei mele. O plasă verde/neagră îl înconjoară, ținându-se parcă doliu pentru locul care era odată. Un boschetar bătrân șuieră printre dinți câteva blesteme în timp ce analizează un coș de gunoi plin de … gunoaie. Geme un prohod al vremurilor bune când lumea mai lua câte o gustare în parc și lăsa juma de senviș și o gură de suc. Probabil și el a prins locul ăsta sub o altă formă, mai veselă, mai verde, mai animată… Acum se împiedică de pavajul scos și nereparat și se uită lung către statuile ce patronează locul ăsta, devenit parcă un cimitir al elefanților.

Ne-am dori mai mult de la ceea ce se vrea a fi ”centrul orașului Ploiești”. Degeaba avem mai încolo personajele lui Caragiale și săgeți cu distanțele către Londra, Munchen și mai știu eu ce capitale europene. Cândva, aveam o fântână, un ceas și un parc în care nopțile de vară ni se păreau lungi și plăcute. Iarna mai punem un brad și luăm ochii cu beculețe, o iesle, 3 figurine și două oi, dar în rest avem nevoie de alei, bănci, coșuri de gunoi, flori și un pic de pază. Ne-am întoarce mai des la această fântână cu amintiri dacă imaginea întregului loc nu s-ar duce pe apa sâmbetei de luni până duminică, de ceva timp încoace. Și nu am scris asta pentru a arăta cu degetul politicienii de ieri sau de azi. Cine este în asentiment cu noi și are puterea de a face ceva trebuie să ia măsurile care se impun, măcar acum când orologiul cel mare bate în cel de-al 12-lea ceas… Altfel, starea de rușine va mai plana mult timp de acum încolo asupra celor care traversează centrul Ploieștiului având curajul de a privi un pic în jur…

––––––––––––––––––––––––––––––––––
Vrem un LIKE de la tine pe pagina de facebook -> facebook.com/imierusine

Noaptea semafoarelor aprinse

Fie noapte, fie zi, la roșu stăm ca proștii!

Povestea este simplă. Nu ne place să vedem roșu în fața ochilor. Și nu mă refer doar la acea perioadă din lună, când prietena gingașă și dulce devine o vrăjitoare crizată pe orice, dar mai ales pe tine. Noi avem o problemă cu semafoarele din Ploiești, care funcționează în toiul nopții, atunci când nu mai trece nici dracu strada și tu chiar îți dorești să ajungi mai repede acasă, în pat. La ea sau la tine. 🙂

Nemernicul în trei culori iți „vinde'” verdele mai scump și mai greu decât orice dealer de la colțul străzii care știe că ”time is money”. După cum veți vedea în clipul de mai jos, am vrut sa filmam semaforul de la UPG timp de vreo jumătate de oră, de la ora 01:00 dimineața, dar dupa 15 minute ne-am plictisit. Pietoni care s-au angajat în teribila misiune de a traversa strada? 0 (zero). Șoferi care au stat ca fraierii și au numărat secundele ca la revelion? Vă invităm să-i numărați pe amărâți. Alții care au zis-o pe aia cu „și ce, roșu nu-i culoare?” și au trecut? Îl invităm pe Năstase să le numere ouăle, că oamenii chiar au cojones la ce razii au fost nopțile astea prin Ploiești.

Iar semaforul de la UPG nu este singurul care face exces de zel în a da startul la stop. Mai bine angajăm una bucată studentă la foraj, una cu suflet mare, să i se reflecteze corasonul în numărul de la sutien, care să decidă când este verde și pot începe băieții să-și testeze caii putere până-n grajdurile de la hipodrom. Să scoată din decolteu năframa colecția vară-toamnă la ea în sat, cu care făcea ravagii duminica la biserică, atunci când mergea să se dreagă cu anafură și vin după mahmureala produsă de vreo 2 kile de țuică la discoteca din comună. Ofertă pentru studenți. Prea bună ar fi o fătucă de-asta. Prea bună, prea ca la țară, vorba reclamei.

Revenind… Asemenea semaforului somnambul de la  UPG, îl avem și pe cel de pe bulevard, de la rondul cu Bancpost, si pe cel de la Kaufland Vest (care chiar dacă magazinul se inchide la ora 22:00 și o barieră ingrădește intrarea si iesirea din parcare -> semaforul funționează degeaba toată noaptea) și, mai mult ca sigur, mai este cel putin unul in tot Ploiestiul care să poată fi consemnat in astfel de exemple.

Desigur, înjurăturile prind un contur și mai pronunțat atunci când pe timp de zi le mai vezi pe intermitent, făcându-ți cu ochiul acel galben impertinent. N-o fi iarna ca vara, dar dacă neapărat îi este dor cuiva de luminițe, să se pună una bucată instalație muzicală de brad la fiecare colț de stradă. Să luăm startul când începe O ce veste minunată și să ne oprim cu frâna de mână când îl auzim pe Fuego cum Împodobește mamă bradul.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Vrem un LIKE de la tine pe pagina de facebook -> facebook.com/imierusine

Gara de SUD Ploiesti = Tristețe si Mizerie

Mai vino iar în Gara Sud cea mică, dacă n-o să-ți fie scârbă, vei muri de frică!


Ploiești, 15 iulie 2012, ora 16:00, respectiv multe grade în termometre, foarte multe grade în asfaltul încins, și mai multe în paharele consumatorilor de la bodega de lângă Gara de Sud. Pășesc pe peron fără vreun gând sinucigaș. Oricum, nu aș ști la ce oră vine primul tren săgeată (doar nu m-aș lăsa pe mâna vreunui personal amărât! Au și sinucigașii mândria lor, valoarea lor  pentru că nu există un Birou de Informații. Avem doar una bucată panou, cenzurat de o coală A4 și câteva doamne la ghișeul de bilete, teribil de plictisite, acre și transpirate.

Am dat însă de un automat de cafea, excelent atunci când trenul întârzie și ai nevoie de nervi tari. Când ajunge nesimțitul, evident că arunci paharul și țigarea aferentă pe șine, coșurile de gunoi fiind prea pline sau… prea departe de tine.

Nu mai zic, că ar trebui să fie pus un afiș cu mesajul „Vă rugăm să mergeți pe vârfuri! Structură sensibilă la tropaielile de bocanci sau la tocurile de 15 centimetri ale fetelor de la țară care vor să rupă capitala” , la cum arată stâlpii și copertina de pe peron. Tencuiala pare mai instabilă decât un bețiv hotărât să-și înceapă ședințele de plajă la umbră, departe de razele ultra-violete, pe una bucată prosop roz, o culoare care a revenit în trendul alcoolicilor profesioniști care îl înțeleg pe Connect-r că nu doarme vara. Ca să vezi, nici ei.

Gara nu are o chiuvetă măcar, dar nu duce lipsa unui furtun din care apa curge în voie, el făcând parte din centrul spa destinat boschetarilor care au pus stăpânire pe băncile ” king size bed”. Probabil gangul subteran reprezintă sauna lor fiindcă, la cum miroase acolo, se elimină din greu lichide. Și nu mă refer doar la transpirație. Dar cine să-i vadă și să-i tragă la răspundere când lumina nema, paza în vacanță permanentă și așa mai departe.

Pentru a fi bine înțeleși și pentru a nu ne încrede în capacitatea autorităților de a cîti printre rânduri și de a înțelege problema, rezumăm prin a le spune: faceți ceva cu Gara de Sud Ploiești!  Birou de informații, curățenie, pază, un acces subteran de la un peron la altul fără a vomita când ajungi la „suprafață”, îndepărtarea boschetarilor, consolidarea copertinei, montarea unor țâșnitori și ce mai vor mințile voastre europene pentru a nu aștepta cu scârbă trenul care ne va scoate din Ploiești și pentru a nu reveni apoi rușinați în orașul pe care, încă, îl numim acasă.

Mai multe poze postam pe pagina de facebook.com / imierusine

O statie RATP din vestul Ploiestiului arata ca o ghena de gunoi.

  • Nu este vina gunoaielor, pardon, a cetatenilor respectabili! Intarzierile constante ale mijloacelor de transport in comun ii indeamna pe oameni sa-si faca provizii atunci cand se incumeta la o expeditie cu 202-ul pana in centru.

Ploiestenii vin de acasa cu mancare si bautura si o pun de-un picnic in statia RATP. Unii chiar isi aduc si masinile pentru a asculta manelele preferate, lasand apoi autoturismele parcate, caci biletul de autobuz nu a ajuns inca la performanta e de a egala un litru de benzina.
Evident, dupa atata dezmat, sosirea troleului ii ia pe toti pe nepregatite, lumea aplauda ca la aterizarile Blue Air, lasand sticlele si ambalajele sa le „scape” printre palme, si nimeni nu mai are timp sa stranga mizeria facuta. O situatie pe care autoritatile nu o pot elimina ci doar combate, strangand gunoaiele ce produc gunoaie la sectie pentru amenzi.

NU ASTEPT TROLEUL 202 CI MASINA DE GUNOI

NU astept troleul 202 ci masina de GUNOI

Pana atunci, o masina de salubrizare poate veni in urma troleului. Cu siguranta, va avea „pasageri” de imbarcat spre directia groapa de gunoi. Iar daca-i salta si pe aia care le produc sa stie ca reciclarea este degeaba. Recomandam cu caldura casarea.

  • Acum vorbind serios -> Odata era statie de autobuz. Imi cumparam cornul, ziarul si sucul inainte de serviciu de la o doamna grasa, cu ochelari, care ma mai pacalea la rest. Probabil era nemultumita de locul de munca dar sigur nu ea a spart toate geamurile si a lasat gunoaiele, cand s-a tras oblonul cosmeliei.
Cred cu tarie ca luat in concesiune de catre o agentie de presa sau de catre un comerciant gospodar, acest spatiu ar putea fi schimbat din ghena intr-un magazin, chiosc, punct de informatii – ca tot nu avem niciunul in Ploiesti. Dar asta este o alta discutie cu care vom reveni…
%d blogeri au apreciat asta: