Archive | Iulie 2012

Vara, Vama, vodka, ciorba, marea și cazarea. Mahmureala, relaxarea…

Am fost în Vamă Veche. Prima dată pentru mine. Ca prima dată pentru toți ceilalți. Soarele ne-a ghidat până la apus pe cele două autostrăzi, cd-urile noi făcându-ne drumul mai ușor. Când am ajuns în 2 Mai mi-am dat seama că de fapt acolo era vama pentru trecerea către o altă țară: Vama Veche. Unde toate-s vechi și parcă noi sunt toate.

Nu-i ca la București, nu merge cu vreo pilă, găsești cu greu cazare și dacă ești Tudor Chirilă (asta e dintr-un freestyle de-al meu cu un rocker care a vrut să mă facă la hip-hop în ultima seară. M-au aplaudat toți verii lui Iisus și ai lui Moise, de la mese, de sub mese și de pe stradă. Pace!). Astfel, negăsind mai nimic și nedorind să ne reafundăm în spuma grețoasă din Mamaia, am ajuns să ne cazăm la Hotel Jakuzzi, un nume de maximă fiță pentru un așa loc. Chiar am zis să intrăm mai repede să ne lăsăm bagajele ca sa nu ne creadă băștinașii niște figuranți de Prahova.

Hotelul Jakuzii l-am găsit aici . 200 de ron pe noapte, de la 220 în urma negocierii telefonice. Mai scump decât pe site cu aproape 50%! Am zis că vom economisi mai mult la mâncare și lichide așa că ne-am dat ok-ul. Plus că ne-am gândit să ne așezăm într-un pat moale după multe ore petrecute pe plajă într-o briză Absolută. Fără a transforma textul într-o recenzie de pe amfostacolo.ro trebuie să vă zic că în Vamă mai bine mergi ca pe vremuri cu rucsacul în spate prin stațiune, căutând cazare, decât să te enerwwwezi când ajungi în locul ales de pe vreun site.

Ca la fetițe, am plătit înainte. Am ajuns în cameră și am descoperit vreo 4 chestii esențiale: nu aveam niciun dulap, nu aveam aer condiționat ci un fel de sobă care dădea și aer ventilat, televizorul, soba asta și frigiderul se băteau pe o singură priză funcțională, iar numele hotelului era justificat doar prin faptul că acea mini-cabină de duș transforma rapid într-un jacuzzi fiindcă scurgerea nu funcționa. Am primit imediat promisiunea că se va rezolva, dar cred că nenea ăsta era un jidan pur sânge care atunci când zice că dă, zice, și când zice că ia, ia.

În fine, în ultima zi în care am stat acolo ne-am certat un pic și pe baza micului dejun, normal inclus în preț, după cum ne-a și fost prezentată oferta la început. De fapt, de la 20 de lei voia sa ni-l dea cu 18 de persoană, iar după ce am făcut scandal, încercând să-i dăm un refresh la memorie, patroana ni l-a dat la 10. Mai bine decât 20, mai scump decât gratis. Ne-a mai și zis ”special, pentru băieții de la Ploiești”. Senzație!

De asta chiar îmi e rușine. De japca pe care cred unii că o pot face cu niște poze photoshopate și niște replici pe care nu le înghiți nici cu alcool nici cu ciorba Târâtor (o specialitate de-a casei contra mahmurelii).

Ne-am mutat apoi la Hotel Laguna, foarte drăguț față de ce mai găsești în Vamă, la aceiași bani ca în partea cealaltă. Am avut și piscină, deci am fost mai mult decât mulțumiți.

Ce mi-a plăcut în Vamă? Aproape tot ce ține de stilul de viață despre care presupun că ați auzit, care s-a păstrat într-o bună măsură. Chiar dacă au mai mărit prețurile, încântați de numărul foarte mare de turiști, cei care vor să o ardă pe ieftineală reușesc cu un cort încăpător, regim alimentar și desfătare cu alcool ieftin. Noi nu am reușit, dar măcar ne-am distrat grav.

În Vamă, parcă am trăit 4 zile de Crăciun la câți ”Cozonaci” am dat peste cap (un shot combinație de Jägermeister, Stroh și Baileys – foarte bun. Nu vă recomand Strohul simplu. Absintul e un văr îndepărtat!). Am mers în Stuf, unde în fiecare seară se declanșează haosul. Am dansat cât n-am făcut-o în 20 de ieșiri prin cluburile de la noi, am anturat și am lăsat inhibițiile acasă. Nimeni nu le avea la el. Le îngropaseră în nisipul de pe plajă, acolo unde sticlele de alcool stăteau la rece, iar mucurile de țigări delimitau zona. Muzica ok, mâncarea bună și ieftină în general, strada principală ticsită de oameni care pentru un leu sau o bere îți spuneau o poezie, cântau, te îmbrățișau sau înghițeau flăcări… Simțurile îți amorțeau odată cu trecerea orelor și puteai intra în băile cu plată unde nasul îți era pus la mare încercare.

Dimineața mergeai agale spre hotel, atent să nu calci pe oamenii care dormeau pe plajă, pe asfalt, pe mese și, mai ales, pe amintirile lor.  Nimic nu ți mai părea ciudat sau deplasat. Zâmbeai înțelegător. Pentru câteva zile erai unul dintre ei. Un Vămaș.

P,S.: Textul ăsta e ca un fel de scuză pentru că am cam tras chiulul în ultima săptămână 🙂 De mâine ne apucăm iar de treabă chiar dacă ne-am fi dorit să avem o poliță CASCO după starea de daună totală în care ne-am întors de la mare. Dar mai bine schimbăm noi o bucșă pe la stomac și o bieletă pe la gât decât să ne bazăm că mai scot mamele noastre doi la fel.
(foto: badorgood.com)

Anunțuri

Noaptea semafoarelor aprinse

Fie noapte, fie zi, la roșu stăm ca proștii!

Povestea este simplă. Nu ne place să vedem roșu în fața ochilor. Și nu mă refer doar la acea perioadă din lună, când prietena gingașă și dulce devine o vrăjitoare crizată pe orice, dar mai ales pe tine. Noi avem o problemă cu semafoarele din Ploiești, care funcționează în toiul nopții, atunci când nu mai trece nici dracu strada și tu chiar îți dorești să ajungi mai repede acasă, în pat. La ea sau la tine. 🙂

Nemernicul în trei culori iți „vinde'” verdele mai scump și mai greu decât orice dealer de la colțul străzii care știe că ”time is money”. După cum veți vedea în clipul de mai jos, am vrut sa filmam semaforul de la UPG timp de vreo jumătate de oră, de la ora 01:00 dimineața, dar dupa 15 minute ne-am plictisit. Pietoni care s-au angajat în teribila misiune de a traversa strada? 0 (zero). Șoferi care au stat ca fraierii și au numărat secundele ca la revelion? Vă invităm să-i numărați pe amărâți. Alții care au zis-o pe aia cu „și ce, roșu nu-i culoare?” și au trecut? Îl invităm pe Năstase să le numere ouăle, că oamenii chiar au cojones la ce razii au fost nopțile astea prin Ploiești.

Iar semaforul de la UPG nu este singurul care face exces de zel în a da startul la stop. Mai bine angajăm una bucată studentă la foraj, una cu suflet mare, să i se reflecteze corasonul în numărul de la sutien, care să decidă când este verde și pot începe băieții să-și testeze caii putere până-n grajdurile de la hipodrom. Să scoată din decolteu năframa colecția vară-toamnă la ea în sat, cu care făcea ravagii duminica la biserică, atunci când mergea să se dreagă cu anafură și vin după mahmureala produsă de vreo 2 kile de țuică la discoteca din comună. Ofertă pentru studenți. Prea bună ar fi o fătucă de-asta. Prea bună, prea ca la țară, vorba reclamei.

Revenind… Asemenea semaforului somnambul de la  UPG, îl avem și pe cel de pe bulevard, de la rondul cu Bancpost, si pe cel de la Kaufland Vest (care chiar dacă magazinul se inchide la ora 22:00 și o barieră ingrădește intrarea si iesirea din parcare -> semaforul funționează degeaba toată noaptea) și, mai mult ca sigur, mai este cel putin unul in tot Ploiestiul care să poată fi consemnat in astfel de exemple.

Desigur, înjurăturile prind un contur și mai pronunțat atunci când pe timp de zi le mai vezi pe intermitent, făcându-ți cu ochiul acel galben impertinent. N-o fi iarna ca vara, dar dacă neapărat îi este dor cuiva de luminițe, să se pună una bucată instalație muzicală de brad la fiecare colț de stradă. Să luăm startul când începe O ce veste minunată și să ne oprim cu frâna de mână când îl auzim pe Fuego cum Împodobește mamă bradul.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Vrem un LIKE de la tine pe pagina de facebook -> facebook.com/imierusine

Pe pista de la Sala Sporturilor, haina îl poate face pe om. De râs

La Sala Sporturilor avem, de ceva vreme, una bucată pistă de atletism. Un loc pitoresc, unde se strâng cei care vor să arunce cu privirea și cei /cele care vor să mai arunce din kilograme. Se fac și ceva antrenamente semi-profesioniste, pista nefiind omologată pentru competițiile adevărate de atletism, dar asta este deja altă poveste, noi urmând a ne referi la sportul de masă, practicat, de obicei, înainte de cină, pe răcoare.

De când am ales să fac mișcare în acest loc, nedorind să mai alerg pe asfalt, prin cartier sau la Bucov, cu o haită de câini în spate, cu finish într-un copac sau direct în mașină, am întâlnit multe specii de „atleți”. Sunt domnișoare care se prezintă în colanți și bustiere, reușind să atragă privirile bărbaților prezenți, care la rândul lor își atrag privirile pătrunzătoare ale soțiilor sau iubitelor care-i supraveghează pe durata misiunii de dat burta jos. ”Nu mai pupi tu mâncare după atâta alergat! Să te duci la  Szabo aia să-ți facă tocăniță”, se citește pe buzele unei dudui care-și pierduse bărbatul în decolteul unei puștoaice care mai mult voia să fie alergată decât să alerge.  E ca în bancul cu găina hăituită de cocoș: dacă fug sunt proastă, dacă stau sunt curvă…mai bine mă împiedic. 🙂

La pistă avem de obicei și juriu, așezat pe băncuțe și înarmat cu pungi de semințe. Din acea poziție, oamenii se pricep la fel de mult pe cât stăpânesc fotbalul din fotoliu. La miștouri și la pase cu călcâiul sunt primii. Nu aleargă dar își dau check-in pe facebook. Mai sunt și părinți care așteaptă să li se consume bateriile copiilor, mai rezistenți decât iepurașii din reclama la Duracell.

Dar hai să vorbim despre cei care aleargă. Dacă veniți cu prietenele și aveți de gând să bârfiți (și) în timp ce dați din picioare, mai mult de trei ture nu rezistați. Cu căștile în urechi și concentrate pe un ritm bun aveți mult mai multe șanse să ardeți caloriile. Având urechile ocupate veți reuși să evitați și replicile irezistibile ale atleților de ocazie, care confundă pista cu facebookul, hi5ul sau messengerul: ”și, cum de alergi singurică?„ , ”ai făcut sport de performanță la cum alergi! Eu de-abia m-am lăsat. Am fost campion olimpic pe cartier. Îmi zic ăștia Hercule”, ”nu ai obosit? alergi și aici și prin gândurile mele. Hai să bem un cico, să ne revergorăm.” etc.

Aceste mamifere speciale ies ușor în evidență. Precum domnul din imagine (dreapta)! Mocasini Guess (Who?), pantalon trei sferturi de blugi marca ”Dolce Cocleala” și un tricou seria nouă ”La Puta Madre”. Până și Usain Bolt le-ar cere ălora de la Puma să-i schimbe un pic ținuta dacă l-ar vedea pe ăsta micu, un fel de Gustavo Lima de România după freză.

Sincer, îmi este rușine de faptul că unii ploieșteni nu respectă un cod vestimentar simplu și accesibil când ies să facă mișcare. Sau, mă rog, atunci când ies într-un loc unde alții fac mișcare. Tipul din poză e precum colegul ăla din liceu pe care-l uram pentru că venea la fotbal în blugi si pantofi, ținuta lui fiind universală pentru agățat, sport sau mers în oraș. Asemenea oameni degradează imaginea ok a acestei locații destinate vieții sănătoase. Dacă aceste specimene continuă să se înmulțească și să apară pe pista de la sală, nu ar fi exclus ca în curând unul din ei să-și deschidă la jumătatea pistei o șaormărie. Pentru cei care se simt slăbiți după câteva ture, una cu de toate îi ajută să ajungă la finishul ședinței de alergat mai devreme decât și-ar fi închipuit.

Cei de la Radio Prahova ne-au wwwăzut, ne-au plăcut, ne-au preluat

Dimineață, la o oră de matinal, dar mult prea matinală pentru mine, m-a sunat un prieten să-mi spună să dau repede pe 99.2 sau pe http://www.radioprahova.ro.
Marius Popa discuta cu ascultătorii pe tema: „De ce îți este rușine în Ploiești, ce locuri sau lucruri te nemulțumesc?”. Culmea, nu era o glumă de genul ”ești bun, bă! te-am văzut la radio!”, subiectul emisiunii fiind inspirat de blogul nostru și de obiectivul său.

Le mulțumim celor de la Radio Prahova pentru faptul că ne citesc și le transmitem că ne-am notat toate doleanțele ascultătorilor și că ne vom pune pe treabă! Mai jos aveți rezumatul emisiunii.

Gara de SUD Ploiesti = Tristețe si Mizerie

Mai vino iar în Gara Sud cea mică, dacă n-o să-ți fie scârbă, vei muri de frică!


Ploiești, 15 iulie 2012, ora 16:00, respectiv multe grade în termometre, foarte multe grade în asfaltul încins, și mai multe în paharele consumatorilor de la bodega de lângă Gara de Sud. Pășesc pe peron fără vreun gând sinucigaș. Oricum, nu aș ști la ce oră vine primul tren săgeată (doar nu m-aș lăsa pe mâna vreunui personal amărât! Au și sinucigașii mândria lor, valoarea lor  pentru că nu există un Birou de Informații. Avem doar una bucată panou, cenzurat de o coală A4 și câteva doamne la ghișeul de bilete, teribil de plictisite, acre și transpirate.

Am dat însă de un automat de cafea, excelent atunci când trenul întârzie și ai nevoie de nervi tari. Când ajunge nesimțitul, evident că arunci paharul și țigarea aferentă pe șine, coșurile de gunoi fiind prea pline sau… prea departe de tine.

Nu mai zic, că ar trebui să fie pus un afiș cu mesajul „Vă rugăm să mergeți pe vârfuri! Structură sensibilă la tropaielile de bocanci sau la tocurile de 15 centimetri ale fetelor de la țară care vor să rupă capitala” , la cum arată stâlpii și copertina de pe peron. Tencuiala pare mai instabilă decât un bețiv hotărât să-și înceapă ședințele de plajă la umbră, departe de razele ultra-violete, pe una bucată prosop roz, o culoare care a revenit în trendul alcoolicilor profesioniști care îl înțeleg pe Connect-r că nu doarme vara. Ca să vezi, nici ei.

Gara nu are o chiuvetă măcar, dar nu duce lipsa unui furtun din care apa curge în voie, el făcând parte din centrul spa destinat boschetarilor care au pus stăpânire pe băncile ” king size bed”. Probabil gangul subteran reprezintă sauna lor fiindcă, la cum miroase acolo, se elimină din greu lichide. Și nu mă refer doar la transpirație. Dar cine să-i vadă și să-i tragă la răspundere când lumina nema, paza în vacanță permanentă și așa mai departe.

Pentru a fi bine înțeleși și pentru a nu ne încrede în capacitatea autorităților de a cîti printre rânduri și de a înțelege problema, rezumăm prin a le spune: faceți ceva cu Gara de Sud Ploiești!  Birou de informații, curățenie, pază, un acces subteran de la un peron la altul fără a vomita când ajungi la „suprafață”, îndepărtarea boschetarilor, consolidarea copertinei, montarea unor țâșnitori și ce mai vor mințile voastre europene pentru a nu aștepta cu scârbă trenul care ne va scoate din Ploiești și pentru a nu reveni apoi rușinați în orașul pe care, încă, îl numim acasă.

Mai multe poze postam pe pagina de facebook.com / imierusine

imieRusine.ro are ecou! S-a luat gunoiul din stația de troleu!

La mai puțin de o săptămâna de la articolul publicat pe blog, autoritățile au luat la cunostiinta de sesizarea noastră și au trimis firmă de salubrizare să redea călătorilor de troleu stația înapoi, scăpându-i de ghena urat mirositoare care le făcea așteptarea mai grea, mai împuțită.
Am simțit că ceva se întâmplă încă de dimineață, când, răsfoind blogurile și siteurile care ne-au preluat știrea ( Observatorul Prahovean, Adevărul de Ploieștiwaven.rocojo.rocetele.info) era să vărsăm pe cămăși cafeaua, sughițând dintr-o data scurt și des. Am zis că sigur se va întâmplă ceva bun azi! Ne-am gândit mai întâi că ne-a remarcat Zuckerberg și vrea să ne cumpere, apoi că Zoso și-a bușit X6-le de o căruță în timp ce ne citea ultima postare sau că vom scrie duminică de faptul că ne e rușine că am luat potul cel mare la loto și că promitem să donăm tot. Nimic din aceste lucruri!

Din păcate! Telefonul a sunat, alarmă de mail a zornăit și am fost înștiințați că fostă ghenă RATP din Vest a redevenit stație! Adică n-am scris degeaba, tata! Așteptăm acum că acel spațiu să fie cât mai curând redat în folosință! Le mulțumim tuturor celor care au share-uit articolul, bloggerilor și jurnaliștilor care au văzut dincolo de glumițele noastre o sesizare pe plan social. Promitem să fim în continuare vigilenți și cu aparatul pregătit.

Ne-am luat mai multe tricouri, să nu credeți că purtăm unul 7 zile din 7. Va vom da și vouă cu condiția de a ne semnala cazuri și de a ne trimite poze de la față locului.

Nu vă fie rușine! Vorba vine…

Căruțele au invadat Ploieștiul. Dă cineva cu biciul?

În pozele următoare vă prezentăm ” pista de căruțe” de pe strada Perșani și cum să te încadrezi la trap în giratoriul de la Caraiman (adică, fix în centrul orașului, băi, nene!) , unde caii putere și ovăzul de calitate fac diferența într-o liniuță pornită de la semafor cu un pârlit de Matiz. Dând jos de pe șa caterinca fără de care ne-am muta de la blocul 9 la Spitalul 9, ni se pare incredibil faptul că, în condițiile în care transportul a evoluat de la mașina lui Fred Flinstone la Maybachul lui Gigi, tot dăm pe drumurile publice peste aceste mijloace decapotabile de transport, care se etalează prin Ploiești mai ceva decât mașinile de fițe din față de la Rex Mamaia sau de pe Dorobanți.

caruta caraiman ploiesti

Cetățenii care le conduc sunt uneori trași pe dreapta de către polițiști, și nu  neapărat de ăia care patrulează călare, dar scapă destul de repede neavând nici măcar buletin, d-apoi rovinietă și casco. Lăsați să se plimbe în voie pe bulevarde, străzi și, iată, mai nou, pe trotuare, posesorii de căruțe nepoluante profită de faptul că nu s-au inventat încă mașinile de tractat cai și blocat potcoave. Nu ar fi exclus să-i vedem parcați pe locuri de handicapați sau în față la KFC, până se duce chiparosul să-și ia un Meniu Smart pentru el, o pulpa pentru româncă, și o porție de salată de crudități pentru animalul care nu are nicio vină că circulă doar pe interzis. Eventual mai pune în ea și niște bucăți de-alea picante de pui, căci știm cu toții ce reacție prindem când eliminăm ce am băgat în noi la KFC 🙂 . Asta, în limbajul conducătorilor profesioniști de căruțe, înseamnă  ”cip de băgat în priză un cal de criză„.

Dacă domnii de la poliția municipală și locală nu se vor trezi pentru a opri aceste „pelerinaje” în Ploiești, niște ”city horse-tour” în toată regula, așteptăm cu drag beduinii pe cămilele lor, evreii pe măgari și pe Cleopatra din Mimiu într-un car tras de boi și vaci, sărbătorindu-și ziua de 14 ani și totodată nunta alături de Cezar din Afumați.

Strada Târgovişte, in spate la Kaufland Vest

Strada Târgovişte, in spate la Kaufland Vest

Multumim Bogdan Cojocaru (cojo.ro) pentu ultima poza.. mai asteptam si altele pe imierusine@yahoo.com

%d blogeri au apreciat asta: